Mateiu Ion Caragiale
Român · 1885–1936
20 poezii
Biografie
Mateiu Ion Caragiale, also credited as Matei or Matheiu, or in the antiquated version Mateiŭ, was a Romanian poet and prose writer, best known for his novel Craii de Curtea-Veche, which portrays the milieu of boyar descendants before and after World War I. Caragiale's style, associated with Symbolism, the Decadent movement of the fin de siècle, and early modernism, was an original element in the Romanian literature of the interwar period. In other late contributions, Caragiale pioneered detective fiction locally, but there is disagreement over whether his work in the field produced a complete narrative or just fragments. The scarcity of writings he left is contrasted by their critical acclaim and a large, mostly posthumous, following, commonly known as mateists. — Wikipedia · CC BY-SA 3.0
Bibliografie
Titluri din colecția PoetryHub (ordonate alfabetic).
E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând,
Dormi dulce somn netulburat În flori și în dantele, Dormi că ți-au pălit mâinile
Smerit stă, dar privirea-i drăcească, ațintită, Trăiește chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat, Iar grijile și truda adânc îi au brăzdat
Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale, Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți, Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale,
Iar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit, Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit,
Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde Apusa tinerețe s-a ofilit de dor, Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor,
De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline, Zac curți pustii... Acolo tăcerea stăpânește Și-n verde mantă mușchiul cuprinde și-nvelește
În trândavă-aromeală stă tolănit grecește Urmașul lor. Urât e, bondoc, sașiu, peltic. El antereu alb poartă, metanii și ișlic.
Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine, Un corb bătrân și-ntinde puternic negrul zbor, Și-n liniștea adâncă, din când în când ușor,