— Nichita StănescuArbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urșii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.
Mereu cu creirul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotați,
dus în nori, în scâteile
celor neluminați.
Văzut ca în apă, mereu,
și foșnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
și-n culori ce nu sunt.
Arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă...
Și totul îmi pare știut, dar nimica
din ce știu cu ce este nu se aseamănă.
Mai multe de Nichita Stănescu
Vezi toate poeziile →Nichita StănescuAudio - Nichita Stănescu: Your browser does not support the audio element. De poeți numai de bine, ca să zicem așa.
Nichita StănescuUn poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuși sau mai slab decât sine însuși.
Nichita StănescuAudio - Nichita Stănescu: Your browser does not support the audio element. Eu cred că un om este ceea ce își aduce aminte
Nichita StănescuAudio - Nichita Stănescu: Your browser does not support the audio element. Inspirația este fundamentul artelor în genere, ea
Nichita StănescuSă smulgem fildeșii din Alifantis Și din Mediterană tot ce a fost Atlantis Să-l auzim cum cade cum șoimul cel
Nichita StănescuAudio - Nichita Stănescu: Your browser does not support the audio element. Poeziile foarte bune care sunt compuse