Belșug

Culori și fum de toamnă, plâns de poet,

Apa e rece, frunzele plouă -

Vorbește încet, pășește încet,

Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, și mierea, și grâul tot

Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...

Tuse, și plânset visele scot,

Du-te, oriunde, frunză de lut...

Și-o păsărică în grădina brumată,

În liniștea rece, a iarnă-a făcut -

Am strănutat pe o stradă curată,

Frunzele toate încă n-au căzut.

A fost odată... va fi odată...

Nu spune zarea, dar spune omul -

Numai acuma e niciodată...

Adânc, prezentul, închide tomul...

Mă duc, tot acolo, în marea clădire,

E ora, de la care rămân închis -

O emoție... o amorțire...

E toamnă... mi-au dat de scris...