Către Galateea

Îți știu toate timpurile, toate mișcările, toate parfumurile

și umbra ta, și tăcerile tale, și sânul tău

ce cutremur au și ce culoare anume,

și mersul tău, și melancolia ta, și sprâncenele tale,

și bluza ta, și inelul tău, și secunda

și nu mai am răbdare și genunchiul mi-l pun în pietre

și mă rog de tine,

naște-mă.

Știu tot ce e mai departe de tine,

atât de departe, încât nu mai există aproape -

după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea...

și tot ce e dincolo de ele,

și atât de departe, încât nu mai are nici nume.

De aceea-mi îndoi genunchiul și-l pun

pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.

Și mă rog de tine,

naște-mă.

Știu tot ceea ce tu nu știi niciodată, din tine.

Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,

sfârșitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui

copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,

râurile - mișcătoare umbre ale sângelui tău,

și pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,

pe care mi-i plec în fața ta și mă rog de tine,

naște-mă. Naște-mă.