Despre starea de zbatere

Ca și cum un tăiș superior

mi-ar fi despărțit norii de vârfurile munților,

așa se zbate trupul meu uriaș, decapitat,

lăsându-și pe cer capul fugitiv.

Nu poate să moară deși nu mai știe

ceea ce pentru el, odinioară, a fost viață.

Contempla ochiul de sus

trupul de jos și în zbatere

Din văgăuna gâtului țâșnește

un stol de păsări ciripitoare și verzi

Mâna își înfige ghearele

ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,

mâna își înfige ghearele

în miraj

Ochiul suspendat privește

deznadăjduita zbatere.

Corabia de carne prinsă în furtună

nu se scufundă niciodată

Ajută-mă catedrală frumoasă

văzută de mine în alt oraș

Bate cu clopotele tale

dezordonată clipă.

Mă rog la tine frumoasă catedrală

tu, care ești în alt oraș,

fă să se verse peste mine

bunătatea liniștii

Nici o diferență nu este între trupul acesta

și trupul oricărui fluviu

decapitat dintr-o dată de delta

cea vorbitoare.

Ajungă la tine frumoasă catedrală,

cârdul de păsări roșii

care urlând, croncănind, chihotind

din gâtul retezat - se ridică la cer.

Primește-le catedrală frumoasă

pe limba clopotului tău, primește-le

Ajută-mă catedrală frumoasă,

văzuta de mine în alt oraș

Dă-mi liniștea, catedrală frumoasă,

și altfel de moarte.