Furtună

Prin codrii Bacăului

Vâjâie vântul

Și-ntunecă lumea

Un cer ca pământul

Și codru pe codru

Se umple de clocot,

Iar toamna în hohot

Le cântă prohodul...

Și parcă mă cheamă,

De crengi atârnând,

Avesalomi gemând

Cu plete-ncâlcite...

De spaimă mă prind

Priviri rătăcite,

Și mintea, de zgomot,

Nimic nu înțelege...

Și-aș vrea ca să mor

Ca Romulus rege,

Uitat, legendar...

Cuprins de-o furtună,

Pierdut să dispar

Prin codrii Bacăului...