Poetul și soldatul

Poetul ca și soldatul

nu are viață personală.

Viața lui personală este praf

și pulbere.

El ridică în cleștii circonvoluțiunilor lui

sentimentele furnicii

și le apropie, le apropie de ochi

până când le face una cu propriul său ochi.

El își pune urechia pe burta câinelui flămând

și îi miroase cu nasul lui botul întredeschis

până când nasul lui și botul câinelui

sunt totuna.

Pe căldurile groaznice

el își face vânt cu aripile păsărilor

pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare

Să nu-l credeți pe poet când plânge

Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui

El a stors lucrurile de lacrimi

El plânge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca și timpul

Mai repede sau mai încet

mai mincinos sau mai adevărat

Feriții-vă să-i spuneți ceva poetului

Mai ales feriți-vă să-i spuneți un lucru adevărat

Dar și mai și, feriți-vă să-i spuneți un lucru simțit

Imediat el o să spună că el l-a zis,

și o să-l spună într-așa fel încât și voi

o să ziceți că într-adevăr

el l-a zis

Dar mai ales vă conjur,

nu puneți mâna pe poet!

Nu, nu puneți niciodată mâna pe poet!

...Decât numai atunci când mâna voastră

este subțire ca raza

Și numai așa mâna voastră, ar putea

să treacă prin el

Altfel ea nu va trece prin el,

și degetele voastre vor rămâne pe el,

și tot el va fi acela care se va lăuda

că are mai multe degete decât voi.

Și voi veți fi obligați să spuneți o da,

că într-adevăr el are mai multe degete...

Dar e mai bine, dacă-mi dați crezare,

cel mai bine ar fi să nu puneți

niciodată mâna pe poet.

...Și nici nu merită să puneți mâna pe el.

Poetul e ca și soldatul

nu are viață personală.