Costache Ioanid

Cita vreme nu s-a-nchis Cartea Mintuirii, cit Isus mai poarta-n rani singele Iubirii, cit mai poate pilpiii jarul sub cenusa,

La o usa cu pacate (cum sunt toate...) A batut �ncetisor

"De ce nu vii de pe carari straine sa-Mi cazi la piept ca un copil iertat? Eu n-am fugit, cind numai pentru tine,

Ai auzit vreodata, prietene, de Mine, pe cind in largul lumii cutreerai semet pe cind, cu lanci si scuturi, cohortele straine

"Sunt strain si calator, n-am aici palate. Dar in tara fara nor

Nu, nu suntem un vis, o intimplare, un lut de sine insusi framintat. Ci ne-a zidit o Forta creatoare,

Cum trece roua, sorbita-n crin, cum sboara norii

Cum tremura-n mina sageata, in arc de viteaz vinator, cum toamna-si aduna cocoarele ceata,

Oricine iubeste o floare e-aproape de-un sacru mister. Oricine se-opreste-n carare

Pe cararile razlete dintre zimbet si suspine, ti se pune o-ntrebare: