Autori
A. Vlahuță
Adrian Păunescu
Alexandru Andrieș
Alexandru Macedonski
Alexe Mateevici
Ana Blandiana
C. Z. Buzdugan
Costache Ioanid
Dan Galbina
Daniel Branzai
Daniel Drăgan
Dimitrie Bolintineanu
Dorin Popa
Dosoftei
Dragos Vicol
Elena Farago
Elena Liliana Popescu
Geo Bogza
George Bacovia
George Coșbuc
George Filip
George Topârceanu
Gh. Dem. TeodorescuAna BlandianaUmblu prin mine Ca printr-un oraș străin În care nu cunosc pe nimeni.
Elena Liliana PopescuNu ai crezut că poţi învinge doar atunci când renunţând la orice armă,
Marin SorescuAm zarit lumina pe pamant Si m-am nascut si eu Sa vad ce mai faceti
Ana BlandianaDe mulțumirea lumii cu mâhnire Mi-s ochii mai uscați și pașii mai înceți, Și orice gest se-oprește la pornire,
Marin SorescuUnde ramasesem? La glezne fragile. Da, din cauza lor Pretinzi ca nu poti schia.
Marin SorescuDomnule, am auzit în tinerete o ghicitoare Si i-am uitat raspunsul. ,,Tenghelita,
Ana BlandianaTu care ai învățat urșii să doarmă O iarnă întreagă De ce nu mă-nveți ce e somnul?
Iulian Boldeape plaja cu stele de mare străvezii valurile se succed unul după altul. trecutul secret al mării se aude
Dorin Popacu viclenie, l-am pîndit în ultima vreme de cîteva luni e muncit, apucat, zdrențuit de ceva nevăzut
Doamne, dintr-a inimii prisaca, Dorurile-n roi spre Tine pleaca. Lunga-i calea foarte, pan' la Tine...
Mircea CărtărescuCând am stat prima dată față-n față cu Nichita Stănescu (mă simțeam de parcă aș fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coșovei. Am fost atunci atât de intimidat de ochii albaștri, foarte depărtați, ai lui Nichita, încât vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă. "Bătrâne, gata!" mi-a spus până la urmă. "Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuși, și să ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivă", i-am răspuns, "am tăcut fiindcă vă respect prea mult..." "Haide, lasă-l pe vă și pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrâne!" "Iertați-mă, dar nu pot..." Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. "Ascultă, tu ești credincios?" "Da, bineînțeles." "Și te rogi câteodată lui Dumnezeu?" "Da, uneori." "Și cum îi spui lui Dumnezeu când te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?" "Tu", i-am răspuns zâmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vroia să spună. "Și-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrâne, zi-mi Nichita, și să fim sănătoși..." De-atunci, în puținele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: tu, Nichita.
