Dimitrie Bolintineanu

Țară dulce și frumoasă, Tu, ce-ai fost gloria mea, Eu mă duc, fii sănătoasă!

I Lăutarii cântă hore grațioase; Tinerii feciori

Fost-a când în noapte aurora luce, Când se luptă omul cu adâncu-i chin, Pe atunci când somnul, mincinos și dulce,

Astfel cum se-nclină crinul Fără viață și color, Când un vierme-i roade sânul

Seara răspândește umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi,

Porumbiță întristată! Eu ca tine sunt străin, Și-ntr-o țară depărtată

Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește La Suceava veche și-astfel le vorbește: - "Fiul meu cel june! Voi, români doriți!

Noaptea-i furtunoasă, și superbul domn În deșert mai cheamă fugătorul somn: O gândire mare sufletu-i îmbată;

I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un râu mititel,

Sub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gândul rău îi zice: - "Monastirea Putna, ăst locaș plăcut,