Magda Isanos

De trupu-n care ma pindesti, durere, m-as despartii cu inima usoara, ca sa rasar intr-o imprastiere

Inima mi-i pom impovarat de rodii singerii ; le-am scuturat, si nu s-au scuturat,

Mina ta nu-i fara de temei fierbinte, sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ; eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte,

Acuma cintecul s-a sfirsit. Nu stiu de-i bine ori rau. Din frunze-am cintat. Dumnezeu,

Tu esti în inima mea ca un dar neasteptat si mult prea scump, pe care il cercetez mirata iar si iar,

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sarutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins,

Invata-mă cu ce să-ncep intai si-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,

O carte-mi tine-ades tovarasie Si-a mai rămas pe randurile ei, Ca pulberea de soare stravezie,

Din lada mirosind a molii si-a parfum a scos o rochie din tineretea ei bunica. Subtire-i si usoara ca un fum,

As vrea sa mor alaturea de tine si timpla linga timpla ta s-o pun, ca, ascultindu-ti gindurile bune,