De vină-i Ioana

Eram la pământ,

Eram la podea:

Într-o astfel de clipă

A apărut ea.

Ea mi-a zâmbit,

Și eu i-am zâmbit;

I-am dat sufletul meu,

Ea l-a mototolit,

L-a aruncat pe jos...

Te-ntreb: așa ceva, cui i-a fost de folos?

L-am luat de jos,

Am vrut să-l repar.

Meșterul mi-a zis:

"Te zbați în zadar!

Uită-te la mine,

Am păr alb în mustăți:

Sufletul tău e făcut bucăți,

Mai bine lasă-l jos!

Te-ntreb: așa bucăți cui i-ar fi de folos?

L-am rugat frumos:

"Nu mă lăsa așa,

E imposibil

Să nu fie ceva!"

El a zis: "Există,

Da' e foarte dureros,

Și nici măcar nu știu dacă-i de vreun folos,

Mai bine stai așa,

Și-n loc de suflet îți pun

O bucată de tinichea!"