În munți

Voi, munților mândri, moșnegi cununați

Cu stelele bolții albastre,

În leagănul vostru de codri și stânci

Dorm toate poveștile noastre.

Alături de șoimii cu ochii aprinși,

Din tainica voastră dumbravă,

Se-nalță-ndrăznețe-n lumina din cer

Și visele noastre de slavă.

În voi își deșteaptă plânsorile ei

Frumoasa mea țară săracă,

Cu brațe lipsite de-al luptei fior

Și buze ursite să tacă.

La voi vine jalea-i când vifor păgân

Purcede strigarea să-i frângă,

În cântec o schimbă pădurea de brazi

Și-n lume-o trimite să plângă.

La voi mă îndrumă-n cărările ei

Și biata mea soartă pribeagă,

Pădurea cea veșnic lipsită de somn

Mi-e sfântă și-atâta de dragă.

Cântarea măiastră din codrii cărunți

Dă strunelor mele povață,

Și-o mândră poveste strivită de vremi

Truditul meu suflet învață.

Din culmea pleșuvă cu creștetul alb

Privirile-mi zboară departe,

Și-n mintea supusă tresare aprins

Fiorul măririlor moarte.

Un vaier amarnic se zbate-n amurg

Și stăruie-n zvonuri de ape,

Al munților vaier mă zbuciumă-n piept

Și-mi tremură plânsu-n pleoape.

O vitregă soartă, cu patima ei,

Pe-ntinsele culmi și poiene,

În vremuri pitice, iubirii de frați

Ziditu-i-a graniți viclene...

A pus miezuine și stavil-a pus,

Rupându-vă creștetu-n două,

Când Domnul, stăpân pe pământ și pe cer,

Pe voi v-a dat, munților, nouă!

Vă arde rușinea din creștet, ades'

Voi aspră porniți vijelie -

Și sufletu-mi lacom vă soarbe atunci

Năprasnica voastră mânie!

Din urletul vostru sub cerul aprins,

Din ploaia de trăsnete grele

S-a naște odată, plutind peste vremi,

Cântarea cântărilor mele!