Îngerul cu o carte în mână

Trecea un înger,

pe un scaun negru așezat.

Trecea prin aer, liniștit

și mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum

prin ziduri trece ca prin fum.

Primește-mi un cuvânt, strigai,

tu, îngere, împins din rai

de-un vânt stârnit, de-o apăsare

a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tăcea, trecea

pe-un scaun negru stând, citind

o carte veche, strălucind

în legătura-i de argint, și grea.

Trecu prin blocul nou din piață.

Trecu prin chioșcul alămiu

al stațiunii de benzină,

abstras, divin.

Primește-mi, îngere, strigai,

paharul care-l beau, cu vin.

Pâinea primește-mi-o și sarea...

Mi-apasă-n coastă înserarea.

Dar îngerul tăcea, trecea

prin soba din odaia mea.

Pe un scaun negru sta, citind

o carte grea cu solzi de-argint.

Când fu în dreptul meu, strigai -

o, îngere venit din rai,

mă lasă să m-atârn și eu

de scaunul tău, de brațul tău.

Abia putui de un picior

de scaun, să m-agăț din zbor.

Astfel prin aer și prin ziduri

cu îngerul zburam și eu,

la fel cum flutură în vânt

mătasa unui steag înfrint!

Și mă răneam de-acoperișe,

de ramurile verzi, piezișe,

și mă izbeam de stâlpii lungi,

de cabluri și de sârme și de dungi...

Mă desprinsei de sus căzând

în piața înserată, liniștită.

O, el se-ndepărta zburând,

prin aer și prin ziduri străbătând

cu cartea-n mâini, citind cu patimă

necontenită.

O, el se-ndepărta și eu

tot mai vroiam să-l văd, prin seară.

...Dar el s-a dus alunecând,

împins în rai ca de un vânt,

sau, poate, de-apăsarea unui gând

cu mult mai mare.