Îngerul și mironositele

Pe cine-l caută acuma în grădină Cu vasele de mir umplute? De lacrimi inima li-i plină...

Zoreşte ziua nouă. Îi răcoare, Dar cerul se înseninează În ciripituri cântătoare.

De ce Îl caută aicea pe Hristos? De ce-au venit aici să-l plângă? Pe piatră un înger luminos...

El şade-n haine albe, strălucite... Vestind cereasca bucurie Mironosiţelor scârbite:

„Hristos au înviat! Şi nu vă mai mâhniţi Şi nu-L mai plângeţi ca pe mort, Cătându-L între cei muriţi!

A iadului putere-i biruită, Zadarnică i-i răutatea: De-acuma lumea-i izbăvită.

Întunecimea în lumină piere, Măria ei i s-a surpat Şi fug vrăjmaşii în durere.

Grăbiţi-vă cu veşti de veselie Şi spuneţi veştile-n Sion: Hristos îi viu şi-n veci învie!"

Dorm florile. Grădina moartă tace, Iar primprejur — albastre umbre, Nisip, zori aurii — şi pace.