— Octavian GogaÎntr-un amurg primăvăratic,
Într-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis întâia rază
Din ochii mari și farisei...
Eu nu știam unde ți-e calea
Și nu știam de unde vii,
Solie mândră rătăcită
La pragul unei curți pustii.
O clipă te-am simțit aproape
Ca strălucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi - și eu zadarnic
Aș vrea din minte să te smulg.
Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi țese zbuciumul de-aievea
Și-mi țese visele ce mint.
Mă-ntreb: ce soartă rea mă face
Un rob de-a pururi să-ți rămân,
Să-și ard-o veșnicie-n mine
Făclia dorului păgân?
Pesemne noi odinioară
În alte lumi ne-am cunoscut
Și-n noua întrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut.
Tu vii cu vechea stăpânire
În fulgerul unei priviri,
Pe când pe mine mă supune
Blestemul tristei moșteniri.
Mai multe de Octavian Goga
Vezi toate poeziile →Octavian GogaÎn mine câteodată eu simt: se face noapte, Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă, Strigări necunoscute și cântece și șoapte
Octavian GogaEternă mare, ca și-odinioară, Fără hotar și fără de hodină, De întrebări și neastâmpăr plină,
Octavian GogaDuminică. Nu-i nimeni pe alee, Și-n împietrita pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Octavian GogaS-abat mustrări din altă vreme, Din vremea când nu ne știam, Și vin pe nume să mă cheme,
Octavian GogaNu ți-a fost dat să vezi vreodată, Când toamna palidă coboară, Într-o grădină despoiată,
Octavian GogaVa fi-ntr-o zi de primăvară Cu molcom zvon în zări albastre, Când poate nimeni n-a mai plânge