— Octavian GogaNoi suntem cei din urmă veniți Pe-această lume rece — Purtăm în suflet urme din Durerea care trece.
Din munți am coborât cu dor Și ne-am oprit la șes, Purtând în piept un steag aprins De-al nostru neam ales.
Ne-au bătut și ne-au zdrobit Și ne-au luat ce-aveam, Dar n-au putut să ne răpească Credința și neamul.
Suntem ai neamului odrasle Crescute-n chin și dor — Și vom pleca cu fruntea sus Spre zările de mâine în zbor.
Mai multe de Octavian Goga
Vezi toate poeziile →Octavian GogaÎn mine câteodată eu simt: se face noapte, Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă, Strigări necunoscute și cântece și șoapte
Octavian GogaEternă mare, ca și-odinioară, Fără hotar și fără de hodină, De întrebări și neastâmpăr plină,
Octavian GogaDuminică. Nu-i nimeni pe alee, Și-n împietrita pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Octavian GogaS-abat mustrări din altă vreme, Din vremea când nu ne știam, Și vin pe nume să mă cheme,
Octavian GogaNu ți-a fost dat să vezi vreodată, Când toamna palidă coboară, Într-o grădină despoiată,
Octavian GogaVa fi-ntr-o zi de primăvară Cu molcom zvon în zări albastre, Când poate nimeni n-a mai plânge