Toate poeziile

Rock'n'Roll sănătos

— Alexandru Andrieș

Dimineața, când mă trezesc,

Intru-n baie, mă bărbieresc,

Mă uit în oglindă, cu-atenție să nu mă tai,

Mă-mbrac repede, într-un minut,

Și-uite, ziua a și început...

Numărul unu: mă sui în tramvai.

La repetiție am întârziat:

S-a-ntâmplat un lucru minunat,

Mi-a zis o fată: "Eu știu cine ești tu!".

M-a invitat la o înghețată

Cu multă frișcă și cu ciocolată,

La așa ceva e imposibil să zici nu!

Era frumoasă cum n-am mai văzut

Și-uite-așa o iau de la-nceput;

Aș vrea să-i fac un cântec, în loc de floare să-i dau...

Și dacă cumva în astă-seară

Greșesc cuvintele - nu-i prima oară,

Și-n definitiv sunt textele mele și fac cu ele ce vreau!

Doar pe ea o vreau - doar pe ea, doar pe ea...

1 min citire

Mai multe de Alexandru Andrieș

Vezi toate poeziile →