Sângele

Tu, răzvrătit potop de sânge,

Ce-mi fulgeri tulbure prin vine,

Și-n flacăra-ți ce nu se stinge

Ești pururea stăpân pe mine;

Tu, bl?stem fără dezlegare,

Porunca din uitate vremuri,

În goana mea fără-ncetare

Cu taina ta tu mă cutremuri..

Ce vifore înfricoșate,

Ce patimi fără de măsură,

Și din vechime ce păcate

Închizi în orice picătură?

Din care strigăt de chemare,

Din ce fior aprins de luptă,

Din ce adâncuri îmi tresare

Zvâcnirea ta neîntreruptă?

Pesemne veacuri își topiră

Al urii uragan de lavă,

Și-n stropii tăi îmi plămădiră

O veche, trainică otravă...

Ori, poate, lacrima ce-o zvântă

De mult o biată casă mută,

Ți-a dat drept moștenire sfântă

Durerea ei nepricepută...

De-aceea fără de repaos

Îți port cântările pribege,

Și sufletu-mi pierdut în haos

Același vaier înțelege.

Tu, veșnic însetat și dornic,

Îmi ceri aceeași sărbătoare,

Eu, ucenic al tău statornic,

Eu strig în lume ce te doare...

Azi călător fără de țară,

Visând o nouă dimineață,

Ca un drumeț într-o Sahară

Ascult eterna ta povață...

Povara zbuciumelor grele,

Ce mă apasă azi în cale,

Nu-i valul gândurilor mele,

E legea drumurilor tale...