Vecinul care-a murit

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.

Era un vietas ofticos.

Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,

si-o noapte-a varsat sange pe jos.

Sta zugravit cu vapsele sarace - sfant pe sindrila -

cand lacatu'n zori a svacnit.

Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.

Gardianul asa l-a gasit.

Au venit alti doi paznici, tragind mohorati din tigara,

si'ntr-o patura rupta l-au pus.

Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,

si ei l-au luat si l-au dus.

Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii

cum lesul afara e scos.

Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,

vanat, taraganat si cleios...

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.

L-au luat si l-au dus de la noi...

Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,

ocnasul mort a venit inapoi.

Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: - Hai, frate.

Am sarit de pe scandura mea.

Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,

si putreda-i gura zambea.

-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr-o dunga.

M-asteapta afar' un landou.

Deasupra temnitei m-am plimbat cat e noaptea de lunga,

si plec cu landoul din nou.

Nu, nu m-au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,

in stele am grajd de aur curat.

Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,

noaptea'n celula mi l-am lucrat.

Vecine, vazduhul ne cheama vibrind din vechi violoncele.

Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?

E drumul ocnasilor: uite, i-am intalnit printre stele

din lanturi sunind, in convoi.

Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.

Sunt paturi albe sus, si sunt paini.

Ne-asteapta'n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura

si-un pahar plin cu lacrimi, in maini.