Atât de fragedă...

Atât de fragedă, te-asameni

Cu floarea albă de cireș,

Și ca un înger dintre oameni

În calea vieții mele ieși.

Abia atingi covorul moale,

Mătasa sună sub picior,

Și de la creștet pân-în poale

Plutești ca visul de ușor.

Din încrețirea lungii rochii

Răsai ca marmura în loc -

S-atârnă sufletu-mi de ochii

Cei plini de lacrimi și noroc.

O, vis ferice de iubire,

Mireasă blândă din povești,

Nu mai zâmbi! A ta zâmbire

Mi-arată cât de dulce ești,

Cât poți cu-a farmecului noapte

Să-ntuneci ochii mei pe veci,

Cu-a gurii tale calde șoapte,

Cu-mbrățișări de brațe reci.

Deodată trece-o cugetare,

Un văl pe ochii tăi fierbinți:

E-ntunecoasa renunțare,

E umbra dulcilor dorinți.

Te duci, ș-am înțeles prea bine

Să nu mă țin de pasul tău,

Pierdută vecinic pentru mine,

Mireasa sufletului meu!

Că te-am zărit e a mea vină

Și vecinic n-o să mi-o mai iert,

Spăși-voi visul de lumină

Tinzându-mi dreapta în deșert.

Ș-o să-mi răsai ca o icoană

A pururi verginei Marii,

Pe fruntea ta purtând coroană -

Unde te duci? Când o să vii?