— Lucian BlagaTinere care mergi prin iarba schițului meu,
mai este mult pân-apune soarele?
Vreau să-mi dau sufletul
deodata cu șerpii striviți în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit și eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit și eu în soare ca ei?
Viața mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiara,
câteodată floare,
câteodată clopot-ce se certa cu cerul.
Azi tac aici, și golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Ațtept în prag răcoarea sfârșitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia țărâna în pumn
și mi-o presară pe cap în loc de apă și vin.
Botează-mă cu pământ.
Umbra lumii îmi trece peste inima.
(1922)
Mai multe de Lucian Blaga
Vezi toate poeziile →Lucian BlagaAtâția dintre semeni nu prea știu ce să înceapă-n zori cu suferința. Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul
Lucian BlagaCând mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi așa cum sunt și-am fost și-oi fi.
Lucian BlagaȘi vine toamna iar' ca dup-un psalm aminul. Doi suntem gata să gustăm
Lucian BlagaToate stau la locul lor, stă păianjenul în plasă ca-ntr-o lume de mătasă.
Lucian BlagaPopas în iarbă de neuitat. C-o sărutare, pe-a vieții măsură, îmi stingi în gură toate numele