Scrisă în 1937
Eu vă chem din visuri,
Vă cobor din stele,
Vă alint în taină,
Cântecele mele -
Ca-ntr-un cuib, v-adorm în suflet, cântecele mele!
Ciripiți acolo,
Păsăruici golașe,
Ciripiți și creșteți
Ca un prunc în fașe -
Plângeți și zâmbiți la sânu-mi, ca un prunc în fașe.
Pe deasupra voastră
Împletesc cunună
Razele de soare,
Razele de lună -
Câte nu vă spun, șirete, razele de lună?
Într-o zi vă-nșală
Zările albastre,
Vă despart de mine
Aripile voastre -
Cine-mi poate spune drumul aripilor voastre?
Rătăciți departe,
Paseri călătoare,
Nu vă știe cuibul -
Îl mai știți voi oare?
Pribegind în lumea largă, mă mai știți voi oare?
Bate-n streșini ploaia,
Cuibul vechi vă cheamă,
Părăsit și singur,
Cuibul se destramă -
Fără ciripitul vostru, cuibul se destramă!
Mai multe de Octavian Goga
Vezi toate poeziile →În mine câteodată eu simt: se face noapte, Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă, Strigări necunoscute și cântece și șoapte
Eternă mare, ca și-odinioară, Fără hotar și fără de hodină, De întrebări și neastâmpăr plină,
Duminică. Nu-i nimeni pe alee, Și-n împietrita pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
S-abat mustrări din altă vreme, Din vremea când nu ne știam, Și vin pe nume să mă cheme,
Nu ți-a fost dat să vezi vreodată, Când toamna palidă coboară, Într-o grădină despoiată,
Va fi-ntr-o zi de primăvară Cu molcom zvon în zări albastre, Când poate nimeni n-a mai plânge