Cinquecento

Clocot de măriri apuse,

A lui Leonardo vreme,

Glasul farmecelor duse

Vine pururi să mă cheme.

Mintea, pasăre răzleață,

La sicriul tău mă poartă,

Tu-mi dai dragoste de viață,

Minunată lume moartă.

Ți-au fost b?rbari cittadinii,

Aspru neam de harță dornic,

Pe pumnalul lui Cellini

Era sângele statornic.

Cardinali purtau coroana

C-un surâs machiavelic,

Și venea din iad Satana

La sinodul ecumenic.

Ars de frigurile vieții,

Cu satiri și cu bacante,

Tatăl palidei Lucreții

Sta de gât cu trei amante.

Era-n chiot Vaticanul,

Plin de patimi și pierzare.

Se urzea din crime planul

Groaznicului Don Cezare.

Cinstea greu suia calvarul

Când minciuna sta-n domnie;

Aretino, pamfletarul,

N-avea strop de omenie.

. . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .

...Dar lumini strălucitoare

S-aprindeau printre păcate:

Erau flori, sonete, soare...

Era râs și sănătate.

Și de-aceea-ți cer eu sfatul,

Căci din mândra ta poveste

Nouă ne-a rămas păcatul,

Poezia nu mai este...