Tu esti în inima mea ca un dar
neasteptat si mult prea scump,
pe care il cercetez mirata iar si iar,
cu-aceeasi nesecata desfatare.
Esti tainica-mi putere si mandrie,
de când te stiu mi-i cerul mai aproape
si nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.
Tu mi-ai facut tarana mai usoara
si inima asa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovara
de greutatea roadei de pe ea.
Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai rasfrant în suflet ca-ntr-un lac,
si-adanci de-atuncea-s gandurile mele,
de aur glodul inimii, sarac.
Acestea toate să ti le platesc
nu voi putea, ci lasa-mă macar,
risipitorul meu, să te iubesc,
din darurile tale dandu-ti dar.
Mai multe de Magda Isanos
Vezi toate poeziile →De trupu-n care ma pindesti, durere, m-as despartii cu inima usoara, ca sa rasar intr-o imprastiere
Inima mi-i pom impovarat de rodii singerii ; le-am scuturat, si nu s-au scuturat,
Mina ta nu-i fara de temei fierbinte, sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ; eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte,
Acuma cintecul s-a sfirsit. Nu stiu de-i bine ori rau. Din frunze-am cintat. Dumnezeu,
Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sarutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Invata-mă cu ce să-ncep intai si-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,