Din cer a venit un cântec de lebădă

Din cer a venit un cântec de lebădă.

Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseți desculțe

peste muguri. Și pretutindeni îl aud eu și tu.

Călugării și-au închis rugăciunile

în pivnițele pământului. Toate-au încetat

murind sub zăvor.

Sângeram din mâni, din cuget și din ochi.

În zadar mai cauți în ce-ai vrea să crezi.

Țărâna e plină de zumzetul tainelor,

dar prea e aproape de călcâie

și prea e departe de frunte.

Am privit, am umblat, și iată cânt:

cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?

Cineva a-nveninat fântânile omului.

Fără să știu mi-am muiat și eu mânile

în apele lor. Și-acuma strig:

O, nu mai sunt vrednic

Să trăiesc printre pomi și printre pietre.

Lucruri mici,

lucruri mari,

lucruri sălbatice - omorâți-mi inima!