Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i neînțeles
se schimbă-n neînțelesuri și mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.
(1919)
Mai multe de Lucian Blaga
Vezi toate poeziile →Atâția dintre semeni nu prea știu ce să înceapă-n zori cu suferința. Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul
Când mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi așa cum sunt și-am fost și-oi fi.
Și vine toamna iar' ca dup-un psalm aminul. Doi suntem gata să gustăm
Toate stau la locul lor, stă păianjenul în plasă ca-ntr-o lume de mătasă.
Popas în iarbă de neuitat. C-o sărutare, pe-a vieții măsură, îmi stingi în gură toate numele