— Mihai Eminescu(dupa N. Lenau)
Vântu-o foaie vestejită
Mi-au adus mișcând fereasta -
Este moartea ce-mi trimite
Fără plic scrisoarea-aceasta.
Voi păstra-o, voi întinde-o
Între foile acele,
Ce le am din alte timpuri
De la mâna dragei mele.
Cum copacu-și uită foaia
Ce pe vânt mi-a fost trimisă,
Astfel ea uitat-au poate
Aste foi de dânsa scrise.
Vorbele iubirii moarte
Vinovate-mi stau de față,
Dovedite de minciună
Cer să sting a lor viață.
Dulcea lor zădărnicie
Nu mă-ndur s-o pun pe foc,
Deși-mi stau atât de triste
Că nu pot muri pe loc.
Voi păstra întreg amarul
Și norocul ăstor foi,
În durerea vechii pierderi
Recitindu-mă-napoi;
Numai vestea blând-a morții,
Foaia tristă le-am adaos:
Moartea vindec-orice rană,
Dând la patime repaos.
Mai multe de Mihai Eminescu
Vezi toate poeziile →Mihai EminescuS-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Mihai EminescuIdeal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste
Mihai EminescuUn luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viața-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept
Mihai EminescuTrecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Mihai EminescuTe duci și ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă,
Mihai EminescuCum mângâie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristețe, durere și lacrimi, amor