În cinstea celei care a plecat

Azi-noapte a plouat ca de-obicei,

Că Dumnezeu face ce vrea...

O noapte plouă-n cinstea mea...

O noapte plouă-n cinstea ei...

Azi-noapte, însă, a plouat

În cinstea celei care-a plecat!

A plecat?...

Cine-a plecat?

N-am plecat nici eu, nici ea -

A plecat altcineva!...

Dar cine-a fost nu știm nici noi!...

Știm doar c-am găzduit-o amândoi

Și-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.

Pesemne Dumnezeu așa a vrut!...

Că șase săptămâni în șir,

Din ziua când ne-am întâlnit,

O clipă nu ne-am despărțit...

Și le-am trăit la fel tustrei.

Sorbind doar din parfumul ei -

Parfum de trandafir!...

A stat cu noi,

Și-am stat cu ea,

Ca doi pantofi pe-o Buhar?,

Ca două mâini într-un manșon.

Ca două flori de crin pe un blazon!...

Și totdeauna-am fost așa -

Ea tot cu noi,

Noi tot cu ea...

Și totdeauna-am fost la fel -

Un trio de violoncel.

Cu care ea ne sincopa,

Ne-ndepărta,

Ne-apropia

Și, mână-n mână cu-amândoi,

Se destrăma

Și se-ntregea

Cu fiecare dintre noi!...

Și totuși...

Iat-o c-a plecat!...

De ce-a plecat?...

Nici Dumnezeu nu știe!...

Știm doar atât -

Că n-are să mai vie

Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!...

Și norii plini și grei de-o ploaie nouă

Au hotărât solemn să nu mai plouă

În cinstea nimănui de-acum!...