Jucăria

Dusman grozav e timpul, mi se pare

acuma ca si când te-as fi visat,

cum poate mai viseaza cate-o floare

pamantul, iarna, dupa ce-a-nghetat.

Iubirea noastra astfel a trecut,

ca dâra luminoasa-a unei stele,

si bezna-n urma ei s-a refacut,

de-mi pare steaua fericirii mele,

ca niciodata n-ar fi stralucit.

Si nu mai stiu acuma dac-am stat

cu tine, daca-n pieptul tau iubit

eu inima-ntr-o zi ti-am ascultat.

Cuvintele pe care le rosteai,

din departari de basm rasuna parca,

pentru ca mierea tot acelui grai,

langa urechea alteia le-ncearca.

Din ce în ce mai subred e sub pas

pamantul amintirilor si-mi pare

ca dintr-un vis frumos mi-au mai ramas

franturi ciudate si stralucitoare.

Zadarnic intre ele să le leg

incerc acuma, fiindca nu se poate

din cioburi vasul să-l mai faci intreg,

si tristă surăzând mă joc cu toate

aducerile-aminte la un loc,

ca un copil cu jucaria care,

i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,

pentru ca alta mai frumoasă n-are.