Vițe roșii,
vițe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici
și vânjoși-asemenea unor plopi ce-și
strânâg în brațe prada.
Soarele în răsărit-de sânge-și spală-n mare
lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.
Eu
stau pe țărm și-sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârșit și nu-și gasește
drumul înapoi.
(1919)
Mai multe de Lucian Blaga
Vezi toate poeziile →Atâția dintre semeni nu prea știu ce să înceapă-n zori cu suferința. Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul
Când mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi așa cum sunt și-am fost și-oi fi.
Și vine toamna iar' ca dup-un psalm aminul. Doi suntem gata să gustăm
Toate stau la locul lor, stă păianjenul în plasă ca-ntr-o lume de mătasă.
Popas în iarbă de neuitat. C-o sărutare, pe-a vieții măsură, îmi stingi în gură toate numele