Misterele nopții

Când din stele auroase

Noaptea vine-ncetișor,

Cu-a ei umbre suspinânde,

Cu-a ei silfe șopotinde

Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere

Îi resaltă ușurel!

Dar pe câte dureroase

Cântu-i mistic le apasă,

Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioase

Ca și fulgii de ninsori,

Razele din alba lună

Mi le torc, mi le-mpreună

Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cântă-n plângeri,

Plâng în noapte dureros,

Și se sting ca două stele,

Care-n nuntă, ușurele,

Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele

Ca și fluturii de-ușor

Saltă Eros nebunește,

Îl desmiardă, l-încălzește

Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume

Două suflete de flori

Le desparte-al nopții mire

Cu fantastica-i șoptire,

Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie

Noaptea doarme ușurel,

Câte inime râzânde,

Dar pe câte suspinânde

Le delasă-ncetinel!

Dar așa ne e destinul,

Vitreg prea adeseori,

Unui lumea i-acordează,

Iar pe altul îl botează

Cu-a lui rouă de plânsori.