Moartea lui Pan

I

Pan câtre nimfă

Cu strai de broască-n păr răsai din papură,

o undă

vrea să te cuprindă și nisipuri prind să fiarbă.

Ca dintr-o nevăzută amforă rotundă

îți verși mlădie trupul gol în iarbă.

Și vâna de la tâmple îmi zvâcnește

ca gușa unei leneșe șopârle

ce se prăjește-n soare,

mișcarea ta mi-adie murmur de izvoare.

Ca pânea caldă eu te-aș frânge,

mișcarea ta mi-azvârle clipe dulci în sânge.

Nisipuri prind să fiarbă.

Vară,

soare,

iarbă!

II

Zeul așteaptă

Prin miriște se joacă

șoareci și viței,

iar vițele de vie

țin în palme

brotăcei.

C-o păpădie

între buze

o aștept

să vie.

Nu vreau decât

să-mi port curate

degetele răsfirate

prin părul ei,

prin părul ei

și-apoi prin nori

s-adun din ei

ca dintr-un caier

fulgerele-așa cum toamna

strângi din aer

funigei.

III

Umbra

Pan rupe faguri

în umbra unor nuci.

E trist:

se înmulțesc prin codri mânăstirile,

și-l supără sclipirea unei cruci.

Zboară-n jurul lui lăstunii

și foile de ulm

răstălmăcesc o toacă.

Subt clopot de vecerne Pan e trist.

Pe-o cărăruie trece umbra

de culoarea lunii

a lui Crist.

IV

Pan cântă

Sunt singur și sunt plin de scai.

Am stăpânit cândva un cer de stele

și lumilor

eu le cântam din nai.

Nimicul își încoardă struna.

Azi nu străbate-n grota mea

nici un străin,

doar salamandrele pestrite vin

și câteodată:

Luna.

V

Păianjenul

Gonit de crucile sădite pe cărări

Pan

s-ascunse într-o peșteră.

Razele fără de-astâmpăr se-mbulzeau

și se-mpingeau cu coatele s-ajungă pân’ la el.

Tovarăși nu avea,

doar un păianjen singurel.

Iscoditor, micuțul își țesuse mreaja de mătase

în urechea lui.

Și Pan din fire bun

prindea țânțari celui din urmă prieten ce-i rămase.

Treceau în goană toamne cu căderi de stele.

Odată zeul își cioplea

un fluier din nuia de soc.

Piticul dobitoc

i se plimba pe mână.

Și-n scăpărări de putregai

Pan descoperi mirat

că prietenul avea pe spate-o cruce.

Bătrânul zeu încremeni fără de grai

în noaptea cu căderi de stele

și tresări îndurerat,

păianjenul s-a-ncreștinat.

A treia zi și-a-nchis coșciugul ochilor de foc.

Era acoperit cu promoroacă

și-amurgul cobora din sunetul de toacă.

Neisprăvit rămase fluierul de soc.