nimeni nu înțelege pe nimeni

pretenții absurde de atâtea ori am avut

radar perfect credeam că mi-e sufletul

pentru pașii tăi pentru respirația ta

pentru plânsul tău

în pielea celuilalt cu râvnă cu iubire

am putea în sfârșit mântuitor ajunge

dacă n-am descoperi cu dezamăgire

că suntem prizonierii epidermei noastre

și cântul tău și plânsul tău, privirea ta

emoțiile, neasemănarea și visele tale

toate sunt ale mele în veci de veci

și toate în veci îmi vor fi străine

printre lacrimi, hohotind, te strâng pierdut

te îmbrățișez cum nu voi mai putea îmbrățișa

vreodată

exiști în mine mai adânc decât în inima ta

și cutremurat îți șoptesc din depărtare :

- nimeni n-a înțeles pe nimeni

niciodată !