Nu-mi presimți tu nebunia când auzi
cum murmură viața-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peșteră răsunătoare?
Nu-mi presimți văpaia când în brațe
îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbrățișat
de raze de lumină?
Nu-mi presimți iubirea când privesc
cu patima-n prăpastia din tine
și-ți zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?
(1919)
Mai multe de Lucian Blaga
Vezi toate poeziile →Atâția dintre semeni nu prea știu ce să înceapă-n zori cu suferința. Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul
Când mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi așa cum sunt și-am fost și-oi fi.
Și vine toamna iar' ca dup-un psalm aminul. Doi suntem gata să gustăm
Toate stau la locul lor, stă păianjenul în plasă ca-ntr-o lume de mătasă.
Popas în iarbă de neuitat. C-o sărutare, pe-a vieții măsură, îmi stingi în gură toate numele