— Mihai EminescuPajul Cupidon, vicleanul,
Mult e rău și alintat,
Cu copii se hârjonește,
Iar la dame doarme-n pat.
De lumină ca tâlharii
Se ferește binișor,
Pe ferești se suie noaptea
Dibuind încetișor;
Cordeluțe și nimicuri,
Iată toate-a lui averi...
Darnic când nu vrei nici una
Și zgârcit dacă le ceri.
În volumul ros de molii
Cauți noaptea adevăr
Și-ntâlnești lipită-n file
Vița-i galbenă de păr.
El dă gânduri ne'nțelese
Vrâstei crude și necoapte,
Cu icoane luminoase
O îngână-ntreaga noapte.
Când de-o sete sufletească
E cuprinsă fata mică -
A dormit cu ea alături
Ca doi pui de turturică.
E sfios ca și copiii,
Dar zâmbirea-i e vicleană;
Dară galeși îi sunt ochii
Ca și ochii de vădană.
Gât și umere frumoase,
Sânuri albe și rotunde
El le ține-mbrățișate
Și cu mâinile le-ascunde.
De te rogi frumos de dânsul,
Îndestul e de hain
Vălul alb de peste toate
Să-l înlăture puțin.
Mai multe de Mihai Eminescu
Vezi toate poeziile →Mihai EminescuS-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Mihai EminescuIdeal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste
Mihai EminescuUn luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viața-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept
Mihai EminescuTrecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Mihai EminescuTe duci și ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă,
Mihai EminescuCum mângâie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristețe, durere și lacrimi, amor