Poemă în oglindă

În salonul plin de vise,

În oglinda larg-ovală încadrată în argint,

Bate toamna,

Și grădina cangrenată,

În oglinda larg-ovală încadrată în argint.

În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,

Pe când cade violetul,

Tu citești nazalizând

O poemă decadentă, cadaveric parfumată,

Monotonă.

Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...

Dar pierdută, cu ochi bolnavi,

Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.

Și privirea-ți cade vagă peste apa larg-ovală,

Pe grădina cangrenată,

Peste toamna din oglindă -

Adormind...

Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...

Însă pal mă duc acuma în grădina devastată

Și pe masa părăsită - albă marmură sculptată -

În veșmintele-mi funebre,

Mă întind ca și un mort,

Peste mine punând roze, flori pălite,-ntârziate

Ca și noi...

Zi, finala melodie din clavirul prăfuit,

Or ajunge plânsul apei din havuzele-nnoptate.

Vezi, din anticul fotoliu -

Agonia violetă,

Catafalcul,

Și grădina cangrenată,

În oglinda larg-ovală încadrată în argint...