Poetul

Sunt suflet în sufletul neamului meu

Și-i cânt bucuria și-amarul -

În ranele tale durutul sunt eu,

Și-otrava deodată cu tine o beu

Când soarta-ți întinde paharul.

Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,

Răbda-vom pironul aceleiași cruci

Unindu-ne steagul și larul,

Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci,

Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimă-n inima neamului meu

Și-i cânt și iubirea, și ura -

Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,

Voința mi-e una, că-i una mereu

În toate-ale noastre măsura.

Izvor ești și ținta a totul ce cânt -

Iar dacă vrodat-aș grăi vrun cuvânt

Cum nu-ți glăsuiește scriptura,

Ai fulgere-n cer, Tu cel mare și sfânt,

Și-nchide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus,

Par altora lucruri deșarte.

Dar știe Acel ce compasul și-a pus,

Pe marginea lumii-ntre viață și-apus,

De-i alb ori e negru ce-mparte!

Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu,

Și secoli-nchid-ori deschidă cum vreu

Eterna ursitelor carte,

Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu,

De-a pururi, nerupta sa parte!