Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,

pentru cântecul tău țintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâșnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tapsane

o claie de zări și-o căciula de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să bei libertatea din ciuturi

și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

și zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Și ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,

pe toate ce slobode-ți ies inainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!