Rochia

Din lada mirosind a molii si-a parfum

a scos o rochie din tineretea ei bunica.

Subtire-i si usoara ca un fum,

de parca-ar fi tesuta din nimica.

Ca trist fosneste crinolina de matase,

volanele i se distrama si se taie,

si-n loc de raze, siluete gratioase,

din alte vremi, danseaza prin odaie.

Revede balul cel dintii batrina,

isi recunoaste rochia de fata

si-i tremura pe-atlasu rece mina

de-nduiosare multa-nfiorata.

Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare

i-asa de girbova bunica-n vechiul sal...

Ce s-a facut frumoasa dansatoare

care-a plutit in rochia de bal?

Picioarele usoare si micute,

si ochii, si surisul stralucit,

in trupul girbovitei bunicute

cum, oare, pe vecie de-au murit?

Si mi-au raspuns matasurile moarte,

sau poate chiar batrina-n vechiul sal;

nu, n-au murit, danseaza mai departe

mereu in alte rochii, primul bal.