— Octavian GogaBolta și-a cernit năframa
Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.
Zarea-și picură argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.
Codrul cântăreții-și culcă,
Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.
S-a oprit trudita moară,
Doarme apa la irugă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă.
Doarme cerul și pământul
Într-o dulce-mbrățișare...
Doar izvorul mai tresaltă
Ca un sân de fată mare.
Mai multe de Octavian Goga
Vezi toate poeziile →Octavian GogaÎn mine câteodată eu simt: se face noapte, Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă, Strigări necunoscute și cântece și șoapte
Octavian GogaEternă mare, ca și-odinioară, Fără hotar și fără de hodină, De întrebări și neastâmpăr plină,
Octavian GogaDuminică. Nu-i nimeni pe alee, Și-n împietrita pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Octavian GogaS-abat mustrări din altă vreme, Din vremea când nu ne știam, Și vin pe nume să mă cheme,
Octavian GogaNu ți-a fost dat să vezi vreodată, Când toamna palidă coboară, Într-o grădină despoiată,
Octavian GogaVa fi-ntr-o zi de primăvară Cu molcom zvon în zări albastre, Când poate nimeni n-a mai plânge