— Octavian GogaPlânge-o mierlă-ntr-o răchită
La răscruci de Dealu-Mare...
Suie-n pas domol răzorul
Un voinic pe murg călare...
Jos, în smalț de soare-apune,
Turla satului străluce;
Sapă murgul și nechează
Și-nspre vale vrea s-apuce...
Se înalță-n șea voinicul,
Vede-o casă-ntre poiene,
Și cu mâneca cămășii
Zvânt-o lacrimă din gene...
Într-o clipă strânge frâul
Și-l îndeamnă-n altă parte,
Dârz pleoapele-și închide...
"Du-mă, murgule, departe!..."
Sfărmând jgheabul cu potcoava
Drumului s-așterne murgul -
Peste plopi cu frunza rară
Cade-nlăcrimat amurgul...
Mai multe de Octavian Goga
Vezi toate poeziile →Octavian GogaÎn mine câteodată eu simt: se face noapte, Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă, Strigări necunoscute și cântece și șoapte
Octavian GogaEternă mare, ca și-odinioară, Fără hotar și fără de hodină, De întrebări și neastâmpăr plină,
Octavian GogaDuminică. Nu-i nimeni pe alee, Și-n împietrita pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Octavian GogaS-abat mustrări din altă vreme, Din vremea când nu ne știam, Și vin pe nume să mă cheme,
Octavian GogaNu ți-a fost dat să vezi vreodată, Când toamna palidă coboară, Într-o grădină despoiată,
Octavian GogaVa fi-ntr-o zi de primăvară Cu molcom zvon în zări albastre, Când poate nimeni n-a mai plânge