— Nichifor CrainicPe-aici, în sus, e schitul la capat de colnic.
L-a zugravit pe vremuri Ilarion cel drept
Cu sfinti intre stergare de galben borangic
Si sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.
Auzi, un clopot misca vazduhul peste munti
Si se bolteste-n sunet cat cerul de margean
De dincolo de lume te-ndeamna să renunti
O taina fără de moarte la veacul pamantean.
Vom asculta din strana vecernia-n sobor
Când intra-n schit odata cu pasul serii lent
In murmure ca zvonul albinelor în zbor
Naluci calatorite din Vechiul Testament.
Cu aur pe odajdii, inbalsamatii tei
Vor ingina soborul prin geamurile mici.
Eu recita-voi psalmul sublim 103,
Iar tu Lumina lina m-as bucura să zici.
Când, la sfarsitul slujbei, vom saruta sfios
Argintul sfintei scoarte de Evangheliar,
Ne va parea o clipa ca ne-a zarit Hristos,
Miscand încet perdeaua intrarii în altar.
Mai multe de Nichifor Crainic
Vezi toate poeziile →Nichifor CrainicMă rog si pentru viii si pentru mortii mei. Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii, Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Nichifor CrainicCând holda taiata de seceri fu gata Bunicul si tata Lasara o chita de spice în picioare
Nichifor CrainicIntrebat-am vantul, zburatorul Bidiviu pe care-alearga norul Catre-albastre margini de pământ:
Nichifor CrainicTu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte.