Lauda

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza

Si lumea o spanzuri în haos de-o raza,

Metanie tie, Parinte.

Izvod nevazut al vazutelor linii,

Mă scalzi si pe mine în unda luminii

Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh invalit în naluca de huma,

Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,

Dar sunt neraspunsa-ntrebare.

Ce glas destoinic să-mi spuna-ncotro e

Oceanul de somn ce icnind fără voie

M-a-mpins si pe mine-n miscare?

Nici maica nu stie ce tainica norma

Imi dete din carnea-i vremelnica forma,

Neant inflorit în minune.

Căci toate izvoadele umbrelor noastre

Roiesc mai presus de arhangheli si astre

Din vesnica ta-ntelepciune.

In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi

Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi

Prind coaja de carne din spatiu.

Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;

Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza

De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,

Fac dara de umbra acestei planete

Cu spuma de soare pe creste;

Si-n saltul credintei gustând vesnicia,

Din pulberea lumii îmi strig bucuria

Ca sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,

Fapturile-n tine de-a pururi dureaza

Si-n spatiu vremelnic colinda.

A fi, bucurie eterna si sfanta!

O vraja a toata lumina rasfranta

De-a gloriei tale oglinda.