Autopastel

De mulțumirea lumii cu mâhnire

Mi-s ochii mai uscați și pașii mai înceți,

Și orice gest se-oprește la pornire,

Și hergheliile îmi mor buimace pe pereți.

Oh, nechezatul lor să nu scâncească

În râsul lumii prea copilăros,

Să nu lucească prea riscanta-mi sanie

Alunecând de viață mai în jos.

Verzi herghelii născute pe murii mei degeaba,

Degeaba peste mine uriașele ninsori,

De mulțumirea lumii cu mâhnire

Mă refugiez în urși îngrozitori.

Dar sunt și urșii mei la fel de lași

Și mă preling cu zâmbet în prăpăd.

Când cu mâhnire mulțumirea lumii

Din blana ursului o văd.

Sunt ursul eu, spre mulțumirea lumii,

Și fotograful lângă urs tot eu.

Nu mușc, dar pot să mușc, nu mușc

Și mă fotografiez mereu.