Avram Iancu

Dormind înaintează cântând din fluier stins

Învinsul crai al adormirii noastre,

În urma lui cresc codri mari de plâns

Și hohotesc nemuritor dezastre.

În urma lui se ară singur de cutremur

Pământul nostru pustiit de somn

Și singur, sub al zilei roșu tremur,

Se seamănă cu oase vechi de domn.

Ar fi destul îndemnul din fluier să-și suspine

Și-ar încolți pământul scârbit războinici grei,

Dar el e încoifat c-un roi somnos de-albine

Și-armate are-n turme picotitorii miei;

Dar struguri dulci se-mbată și ațipesc în vie,

Dar norii-adorm pe ceruri și undele pe lac,

Dar grânele se culcă și se sfârșesc în glie,

Sub greutatea florilor de mac;

Dar dorm în albii râuri și frunzele-n păduri,

O țară-ntreagă transhumată-n vis,

Pe când măritu-i rege cu ochi deschiși și suri,

Dormind înaintează cântând din fluier stins.