Brâul Cosânzenii

Avea Ileana ochi de soare

Și galben păr, un lan de grâu;

Vestmânt avea țesut în floare

Și-un brâu purta pe-ncingătoare,

Cum n-a mai fost pe lume brâu.

Era de aur pe tot locul,

Un fulger pe-al ei trup încins.

El noaptea da lumini ca focul,

Și-n brâu sta fetei prins norocul

Precum e-n talismane prins.

Vrăjit era că, de-l va pierde,

Norocul ei să piară-n veci,

Nici flori mai mult să n-o dezmierde,

Să n-afle umbră-n codrul verde

Și verile să-i fie reci.

Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă

Pândește brâul - l-ar fura.

Că lui de mult i-e fata dragă,

Iar fata nu vrea să-nțeleagă,

Și el acum și-ar răzbuna!

Ea trece-n dulce nepăsare

Prin lunci cu flori și doarme-n văi,

Iar păzitor pe vânt îl are -

Întreaga viață vis îi pare

Și joc își bate de flăcăi.

Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,

Și-n drumul lui umblând de-atunci

Simțea de-ajuns frumoasa fată

Că viața noastră nu ni-e dată

De dragul unor flori din lunci.

Din ochi albaștri de cicoare

Pe sânu-i alb de ghiocel

Curg lacrimi calde-acum! O doare,

Ei inima de drag îi moare,

Iar Făt-Frumos, vai, cum e el!

- "Atâta dragoste nebună!

Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi -

Visarea ta la ce ți-e bună?

Vrei s-o visăm noi împreună?

Atunci tu brâul să-l dezlegi!

Ea tremură zâmbind și geme:

- "Norocul meu întreg îl vrei!

Ea numai pentru brâu se teme,

Că vor afla dușmanii vreme

Să-i fure-ntr-asta brâul ei.

- "De ce te temi? Ne vom ascunde

În noaptea codrului umbros

Sub brazii fără grai, pe unde

Nici ochi de om nu pot pătrunde,

Nici flori cu tăinuit miros.

El zice-așa, să zică iară,

Să-i facă gândul ei ușor,

Iar gându-i se topea de pară -

Și-n codru des, în zi de vară,

S-ascunde fată și fecior.

Au fost ascunși încât nici floare,

Nici ochi de om nu i-au zărit.

Dar printre crengi adormitoare

Din cer un singur ochi de soare

Căzu pe brâu și l-a răpit.

Atunci Ileana și simțește

Că-i arde plânsul în priviri;

Ea după brâu în jur privește

Ș-aprinsa-i față-ngălbenește

Că nu e brâul nicăiri.

Și cum ea varsă desperată

Un plâns amar, un cald șiroi,

Curgea din cer ploaie curată,

Iar dintre ploi lucind s-arată

Frumosul brâu stropit de ploi.

Și-n ceruri călătorul Soare

Râdea cu hohot repetat

Și prin văzduhuri plutitoare

Izbea săgeți răzbunătoare

De-a lungul brâului furat.

- "Vai, brâul meu! gemea copila.

Atât de mult eu l-am temut,

Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!

Și-apoi plângea, mai mare mila,

Și-n nopți apoi ea s-a pierdut.

De-atunci totuna este firea,

Dar multe nu-s din câte-au fost

Azi nu-i Ileana nicăirea,

De-abia trăiește-n pomenirea

Poveștilor cu dulce rost.

Iar Soarele-n văzduhuri pline

De zâmbetu-i cel cald de foc,

Ileano, a uitat de tine!

Dar brâul când în minte-i vine

Își bate și-azi de tine joc.

Dac-ai murit, frumoasă fată,

Furatul brâu e viu mereu:

Când plouă, vara, câteodată

Un brâu de foc pe cer s-arată,

Iar noi îi zicem curcubeu.