Cântecul

Cântecul ăsta îl scriu pe frunze cu-o dudă,

În urma mea vin furnici în cohorte și-l sorb,

Nici o ureche nu va putea să-l audă

Și tot văzduhul va fi pentru raza mea orb.

Furnicile însă îl vor purta în pământ

Și ploile nu vor putea pătrunde să-l șteargă,

Semințele îl vor înțelege căzând

Și-l va simți numai fragedul vierme din fragă.

Iarba-l va scoate anul viitor la lumină

Și o să-l crească și-o să-l usuce soarele,

Iar dac-o să aibă noroc or să vină

Și or să-l pască somnoroase și indiferente mioarele.

Va curge în lapte apoi înțelept, înstelat,

Și nimeni n-o să-și mai aducă aminte

C-a fost zămislit din păcat,

C-a fost gândit în cuvinte.