— Ștefan Augustin DoinașCând omul, prăbușit, la început,
în iarba dușmănoasă și-n țărână
adulmecă-n țârâșul greu, pe-o rană,
miresmele ce se-nălțau din lut
și, nemaivrând ostatic să rămână
sub zarea strivitoare ca un scut,
se răsucea s-o urce, renăscut
și se-agață de fulgere c-o mână,
acea cumplita smulgere din smoală
cu palma-ntoarsă ca o cupă goală
fu primul dans în care se zbătu,
elan de floare palidă, involtă,
vibrat pe scări de sunete spre bolta
pe care-n mers îl amintești doar tu.
Mai multe de Ștefan Augustin Doinaș
Vezi toate poeziile →Ștefan Augustin DoinașAudio - Ștefan Augustin Doinaș (1971): Your browser does not support the audio element. Să nu vorbim de cei care-au sărit
Ștefan Augustin DoinașÎmi plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri: fiecare își ține-n gură halca ei de timp.
Ștefan Augustin DoinașAudio - Ștefan Augustin Doinaș (1971): Your browser does not support the audio element. Ce-i astăzi, marți? Așteaptă. Că mâine-n zori, poetul
Ștefan Augustin DoinașAudio - Ștefan Augustin Doinaș (1971): Your browser does not support the audio element. Laudator temporis acti?
Ștefan Augustin DoinașȘoarece sarind din gura-n gura (pentru cei cu suflet de copil ce-au ieșit pe brânci, printr-o spărtură,
Ștefan Augustin DoinașEl cântă pe țărm. Perfida, unda mării s-alintă. Ea zicea: Mă simt silfidă,