— Mihai EminescuDe la Nistru pân' la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân' la Mare Azi stăpânul nu mai are; Din Dorohoi și pân' la Sate Mai mult loc de îngropate.
Sus la munte, jos pe vale, Vai de biet român, cu jale, Codru-i frate cu românul Iar în câmpuri, tot dușmanul.
Cine-a îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia Și neamul nemernicia!
Cine-a îndrăgit pe nemți Bată-l Dumnezeu cu temți, Și cu boală grea și seacă Pe loc să se prăpădească.
Vai de biet român săracul, Îndărăt tot dă ca racul, Nu sporim în nicio parte — Dușmănit de soartă crudă.
Codru, frate cu românul, Ajută la greu, stăpânul! Nu lăsa bătut în câmpuri Neamul nost-din vremi adânci.
Mai multe de Mihai Eminescu
Vezi toate poeziile →Mihai EminescuS-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Mihai EminescuIdeal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste
Mihai EminescuUn luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viața-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept
Mihai EminescuTrecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Mihai EminescuTe duci și ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă,
Mihai EminescuCum mângâie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristețe, durere și lacrimi, amor